The Last of Us

JAKARTA, INDONEZIA 24 SEPTEMBRIE 2003

Îmi cer scuze pentru prânzul dvs.

Nu e nevoie.

Tocmai terminasem.

Scuzați-mă, domnule.

Am comis o infracțiune?

Nu, sigur că nu.

Ați ridicat persoana potrivită?

Sunteți Ibu Ratna.

Profesoară de micologie

la Universitatea Indoneziei.

Am ridicat persoana potrivită.

Ibu Ratna, puteți examina, vă rog, specimenul pregătit?

Puteți observa…

O să tragă propriile concluzii.

Aceasta este ophiocordyceps.

De ce ați folosit clorazol pentru a pregăti lamela?

Pentru că e substanța folosită pentru probele prelevate de la oameni.

Ciuperca Cordyceps nu poate supraviețui în oameni.

Dacă vă simțiți rău,

vă rugăm să ieșiți repede.

Partea de jos a piciorului stâng.

Asta e mușcătură de om?

Când s-a întâmplat asta?

Acum aproximativ 30 de ore.

Unde?

La o fabrică de făină și cereale din vestul orașului.

Un mediu perfect.

Și apoi?

O femeie normală a devenit, brusc, violentă.

A atacat patru colegi și i-a mușcat pe trei dintre ei.

Au încuiat-o într-o baie, a venit poliția…

a încercat să-i atace și pe ei și au împușcat-o.

Ce s-a întâmplat cu oamenii mușcați?

Au fost reținuți pentru observații.

După câteva ore…

conform procedurii, a fost necesar…

să-i execute.

Pe ea cine a mușcat-o?

Nu știm.

Deci, încă n-a fost prins.

Lipsesc și alți muncitori?

Paisprezece.

Ibu Ratna,

te-am adus aici ca să ne ajuți să oprim răspândirea infecției.

Avem nevoie de un vaccin

sau de un medicament.

Am studiat toată viața ciupercile astea.

Așa că te rog să mă asculți cu atenție.

Nu există medicamente.

Nu există vaccin.

Deci, ce facem?

Bombe.

Începeți să aruncați bombe.

Bombardați acest oraș…

și pe toți locuitorii lui.

Scuză-mă!

Mă poate duce cineva acasă, te rog?

Aș vrea să fiu cu familia mea.

'Neața!

Arăt de parcă aș fi infectată?

Arată-ne brațul!

Da, nu se înrăutățește, nu-i așa?

Dacă am trecut de Zid, de ce nu suntem atacați?

- Nu-ți face griji! - Ba o să-mi fac.

Ce făcea Marlene cu un copil infectat?

Nu sunt infectată.

M-a găsit după ce am fost mușcată.

- Și nu te-a împușcat? - Evident că nu.

M-a închis și m-a testat zilnic ca să vadă

dacă mă îmbolnăvesc.

Cum te-a testat?

Trebuie să fac pipi.

Cum te-a testat?

M-a pus să număr până la zece, să întind mâna,

s-o țin nemișcată.

Cred că i-a impresionat tare

faptul că nu m-am transformat într-un nenorocit de monstru.

Acum, pot?

Bine.

Acolo, în spate, găsești un loc.

Poftim!

Poți să rupi câteva pagini.

N-o să fie nimic rău aici?

- Doar tu. - Amuzant!

E ruptă.

Poate doar o mică fisură.

Se va vindeca repede.

- A trecut noaptea și nu s-a transformat. - Nu contează.

Se va întâmpla mai devreme sau mai târziu.

Suntem încă aproape de Zid. Ne furișăm înapoi cu ea în ZC

și găsim altă cale să facem rost de baterie.

Asta e cea mai bună șansă a noastră.

Dacă ne întoarcem cu ea la ZC, cineva o să-i vadă brațul

și o s-o scaneze.

- Apoi o s-o omoare. - Mai bine ei, decât noi.

Încetează să mai vorbești

despre puștoaica asta de parcă ar avea viitor.

Ți-e foame?

Putem să-ți dăm din rația noastră.

Mersi. Marlene mi-a dat mâncare la mine.

Ăla e pui?

Da.

Marlene a zis că e de la contrabandiști.

Se pare că nu de la voi.

- Hei! - De ce…

De ce ești atât de importantă pentru Marlene?

Și nu mă minți!

Sau te ducem înapoi.

Dacă mă duceți înapoi, nu vă primiți bateria.

Ai auzit asta?

Atunci, sigur ai auzit că el vrea să te împuște.

O să-ți vorbesc ca unui adult.

Bine?

Eu și Joel nu suntem oameni buni.

Facem asta pentru noi.

Pentru că, aparent, ești importantă.

Dar nu îți cunoaștem valoarea dacă nu știm ce avem.

Așa că răspunde-mi la întrebare!

Mi-a zis să nu spun nimănui,

iar acum spun primilor oameni cu care…

E o bază a Licuricilor undeva, în vest.

Cu doctori. Lucrează la un leac.

Am mai auzit asta.

Și, ce mi s-a întâmplat mie,

- …e cheia pentru… - Crearea vaccinului.

Despre asta e vorba?

Am auzit asta de mii de ori.

Vaccinuri, leacuri miraculoase. Nu funcționează nimic. Niciodată.

Du-te dracu'! N-am cerut asta.

Nici tu, nici eu.

N-o să se termine bine, Tess.

Trebuie să ne întoarcem.

Hai să terminăm treaba!

Nu contează dacă e sau nu ce susțin Licuricii că e.

Dacă ei cred asta,

atunci… noi primim ce vrem.

Dacă tresare, măcar…

Nu!

Da. Bine.

Bine?

Bine.

Îmi dați o armă?

- Categoric, nu. - Nu.

Bine. Isuse!

O să arunc cu un sendviș în ei.

E liber.

Da.

Arată diferit ziua, nu?

Ar trebui să pornim.

E ca o Lună făcută praf.

Aici au dat bomba?

Da.

Da, așa au bombardat marile orașe.

Trebuiau să încetinească răspândirea cumva.

Aici a funcționat, dar, în majoritatea orașelor, nu.

Deci, Casa Guvernului e pe acolo.

Sunt zece minute pe jos, dacă mergi drept.

- Deci… - Drumul lung sau scurt?

Păi, ar fi drumul lung sau drumul „s-a zis cu noi”.

Eu votez pentru drumul lung.

Bazat doar pe aceste informații limitate.

Trebuie să verificăm mai întâi de la hotel.

Bine.

Unde naiba sunt?

O să știi când se apropie.

Data trecută n-am știut.

Cum ai fost mușcată?

Știi vechiul mall din Zona de Carantină?

Cel sigilat și baricadat, în care nu trebuie să intre nimeni?

Acela?

În fine. M-am furișat înăuntru.

Voiam să văd cum e.

Nu credeam c-o să fie ceva înăuntru.

După care, de nicăieri, a sărit unul pe mine.

Am crezut că am scăpat, dar…

Deci, erai doar tu acolo? Singură?

Da.

Câți ani ai?

Paisprezece.

Ai ceva sânge-n vine, surioară!

Mersi.

N-o să vină nimeni după tine, nu?

Mama, tata, iubitul?

Sunt orfană

și… nu.

Toată lumea spunea că orașul după Zid e o nebunie.

Că sunt hoarde de Infectați care aleargă pretutindeni.

Nu e chiar așa.

Știi că oamenilor le plac poveștile.

Deci nu sunt Super-Infectați care împroașcă spori de ciuperci pe tine?

Drăcie, sper să nu!

Sau ăia cu capul despicat care văd în întuneric ca liliecii?

Ce-a fost asta?

Să mergem mai departe!

Ce grozăvenie!

Ați stat în asemenea locuri?

Nu, ne cam depășea bugetul.

Cum de știi ce e aici?

Ai auzit de cărți?