The first 200 lines.
LACRIMI DIN SOARE
Tensiunile ce se adunaseră de câteva luni în Nigeria au explodat ieri,
când generalul în exil Mustafa Yakubu a orchestrat o lovitură de stat
împotriva guvernului democratic ales al preşedintelui Samuel Azuka.
În această ţară cu 120 de milioane de locuitori şi 250 de grupuri etnice,
au fost nenumărate războaie interetnice,
mai ales între tribul Fulani, musulman şi creştinii Ibo.
Rebelii Fulani au ieşit pe străzi,
iar violenţele continuă în toată ţara.
Zeci de mii de oameni au murit în lupte sau executaţi.
De teamă, majoritatea membrilor tribului Ibo şi-au abandonat casele
şi fug din oraş, căutând adăpost pe unde pot.
Generalul Yakubu a preluat controlul în majoritatea zonelor
şi se menţine pe poziţii.
Până acum, ONU nu a avut nicio reacţie la lovitura de stat,
dar forţele SUA au început deja evacuarea ambasadei.
Undeva lângă coasta Africii
După cum puteţi vedea în spatele meu, pe nava USS Harry S. Truman
sunt evacuaţi străinii din Nigeria.
Această ţară liniştită
a fost zguduită de revolte etnice şi de lupte scurte, dar sângeroase,
pentru preluarea controlului asupra vastelor rezerve petroliere.
Dar nimic nu putea pregăti ţara pentru o acţiune de o asemenea amploare.
Tocmai am aflat că întreaga familie prezidenţială a fost asasinată.
Repet, întreaga familie prezidenţială a fost asasinată.
- Bine aţi venit, dle ambasador. - Mulţumesc.
Vă iau eu astea.
E rănit la picior !
Trimiteţi-l la infirmerie !
- Bine aţi venit ! - Mulţumesc.
Ştim că aţi avut mult de furcă, dar vă trimitem înapoi.
O sarcină foarte importantă. Trebuie să recuperăm o persoană rapid.
Mergeţi să mâncaţi şi pregătiţi-vă pentru o misiune de trei zile.
Ne vedem după masă.
- Du-te la medic. - Am înţeles.
Atenţiune !
Pe loc repaus, domnilor. Staţi jos.
- A mâncat toată lumea ? - Da.
Avem informaţii că sunt cam 5.000 de soldaţi în sectorul acesta.
NIGERIA CAMERUN
Au capturat depozitele de armament ale guvernului şi, din nefericire,
le-am dat arme mult prea multă vreme.
În plus, miliţiile locale îi ucid pe toţi cei ce merg la alte biserici.
Principalul obiectiv este s-o găsiţi şi s-o recuperaţi
pe dr. Lena Fiore Kendricks, de la Crucea Roşie Internaţională.
Dr. Kendricks este americancă prin căsătorie.
Soţul ei era dr. John Kendricks.
Al doilea obiectiv e să recuperaţi două călugăriţe şi un preot,
care au un adăpost în apropiere de Yolingo, dacă ei vor să plece.
Misiunea St. Michael.
Veţi veni din Camerun şi apoi pe apă, până la marginea pădurii Mazon.
După ce recuperaţi pachetul, mergeţi spre zona de extragere Alfa.
Prezenţa noastră la sol va fi considerată ostilă.
- Întrebări ? - Avem voie să atacăm ?
Vă veţi apăra, dacă se trage asupra voastră. Altfel, nu atacaţi.
Care e planul de rezervă ?
Mergeţi spre graniţa cu Camerunul, prin trecătoarea Tandjile.
Altceva, domnilor ?
Bine.
Liber.
Domnilor, trei minute.
Nu-i nimic.
Vorbeşti engleză ?
Bine. Nu-ţi fac nimic.
Sunt soldaţi rebeli aici ? Sunt soldaţi rebeli ?
Eşti sigură ?
Bine. Mă poţi duce la dr. Lena Kendricks ?
Ştii cine e ? Bine. Să mergem. Uşor.
Am plecat, Zee.
Nu-ţi fac nimic.
Deschide !
Liber !
- Lasana, unde e... - Americanii ăştia te caută.
Sunt Lt. Waters, marina SUA. Am venit să vă iau pe dvs şi oamenii dvs.
Suntem în mijlocul unei operaţii !
Doamnă, n-aveţi idee de ceea ce se va întâmpla aici.
Sunteţi una din călugăriţe ?
- Sunteţi călugăriţă, doamnă ? - Da.
Bine. Strângeţi-vă lucrurile şi hai să plecăm.
- Dle locotenent ! - Da.
Pleacă cu armele din sala mea de operaţii !
Îmi sperii asistentele.
Vin după ce termin. Aşteaptă-mă afară.
Asistentele trebuie să fie speriate.
Ştiţi ce vi se va întâmpla când vor veni rebelii încoace ?
Doctore, ajut-o.
Doamnă, vă pot asista ?
- Eşti doctor ? - Sunt brancardier.
- Ştii să coşi ? - Da.
- Sigur ? - Da.
Închide în locul meu.
Pierdem timp preţios.
Bine, Lt. Waters. Te ascult.
Grăbeşte-te, Doctore.
Presupun că ai un plan de evacuare.
Da, doamnă. Veniţi cu mine.
Trebuie să mergem 12 kilometri ca să ajungem la elicopter.
Luaţi-vă bagaje puţine.
Zee, mută-te mai în faţă. Flea să rămână pe loc.
Am văzut o companie rebelă lângă Yolingo.
Presupunem că vor ajunge aici până diseară, dacă nu mai devreme.
Am în grijă 70 de oameni, din care mai mult de jumătate sunt răniţi.
Eu trebuie să evacuez doar străinii, doamnă.
Ce înseamnă asta ?
Fără personal indigen.
Atunci, avem o problemă. Nu plec fără personalul indigen.
Am venit să vă luăm. Vă sugerez să găsiţi preotul şi călugăriţele,
să vă luaţi lucrurile şi să plecăm.
Când rebelii vor ajunge aici, vor ucide tot ce le iese în cale,
inclusiv doctorii albi.
- Care parte a planului n-o înţelegi ? - Graniţa cu Camerunul e la 60 km.
- În 30 de minute i-ai trimis pe toţi ! - Nu pot.
- De ce ? - Am ordinele clare.
Vă evacuez pe dvs, pe preot şi pe cele două călugăriţe. Pregătiţi-vă !
Îi putem lua pe cei ce pot merge.
Nu sunt răspunderea mea. Eu răspund de dvs.
Ai dreptate, locotenente. Nu e problema ta, ci a mea.
Iar eu nu plec fără oamenii mei.
Bine, lăsaţi-mă un minut.
- Un minut ? - Da.
60 de secunde. Vă sugerez să îl căutaţi pe preot.
Fă-mi legătura cu comandamentul.
Eagle 1 către comandament.
- Lena, ce se întâmplă ? - Nu ştiu încă.
Eagle 1 către comandament.
Eagle 1.
Dle căpitan, avem o problemă.
Nu. Am găsit-o.
Dar vrea să ia cu ea 70 de oameni.
Da, domnule. Am înţeles.
Mă descurc eu.
Eagle 1, terminat.
Dr. Kendricks.
Ai câştigat. Adună oamenii. Plecăm în jumătate de oră.
Vor fi elicoptere şi pentru ei ?
Da. Îi luăm doar pe cei ce pot merge singuri.
Am înţeles.
- Mulţumesc, locotenente. - Grăbiţi-vă !
De ce nu-l punem pe Doctor s-o anestezieze ?
Bună idee, Red. Să droghezi şi să răpeşti un medic american.
Nu sunt sigur că e americancă.
Ea e misiunea noastră, Red. Facem ca ea.
- Şi îi luăm pe toţi cu noi ? - Du-te !
Trebuie să plecăm repede.
Domnul fie cu tine, Lena.
- Ce-a spus căpitanul ? - Ce dracu' crezi că a spus ?
Să-i dăm drumul.
Haideţi !
Nu-i nimic. Hai !
Avem o oră şi jumătate ca să ajungem la elicopter.
- Să ia doar ce pot duce. - Am înţeles.
- Unde e preotul ? - Zice că nu vine.
Fii binecuvântată, Lena.
Mulţumesc pentru tot.
Nu plânge. Ne vom revedea.
- Ai rezolvat, Lake ? - Totul.
Bine. Să mergem.
Luaţi-ne de aici, dar nu fugiţi de noi.
Am înţeles.
Să meargă toată lumea.
Haide !
Să meargă, Slo ! Ia-o de aici !
Haide ! Haide !
- Vino ! - Mai repede !
Soră Grace...
- Mama ? - A murit.
Nu !
Ce fac cu copilul ăsta ?
Lena !
Trebuie să iei fetiţa ! E singura ei şansă.
Trebuie să ne mişcăm mai repede.
Vreau să ajungem înaintea meciului cu Falcon.
Ai grijă de tine.
Soră Siobhan.
Ai grijă de tine !
Soră, să mergem ! Ia-ţi geanta.
Nu merg.
Soră !
- Nu vrea să meargă. - Nu merg !
Ce ?
Noroc !
- Domnul fie cu voi. - Doamne, ajută-ne !
Bine, mai repede.
Avem destul de mers. Să mergem !
Ai grijă !
Mergeţi cu Domnul.
- Dumnezeu a plecat deja din Africa. - Aşa e.
Ai grijă, doctore. Ai grijă.
Am prins-o !
Am mers doar 5 km. Mai avem 12 până la locul de întâlnire.
Dacă ne mişcăm mai încet, o să ne întoarcem în timp.
- Red, ce faci acolo ? - Au rămas cinci în urmă.
- 30 de metri şi se îndepărtează. - Adu-i repede înapoi.
Să mergem !
Trebuie să mergeţi mai repede.
Doamnă, mai repede ! Şi tu.
Ai grijă la copacii ăia !
Te ajut eu.
Nu-i nimic. Le spun eu !
Te-am prins !
No comments yet. Be the first to leave one.