The Terror

Din episodul anterior...

Am protejat oameni. Pe iubita mea și fiica ei.

Pepper, sunt polițiști!

- E cumva un spital? - E mai bine ca-n închisoare, promit.

Ai ajuns în junglă, frumosule.

Îmi pare rău. Nu știu unde le-am putut pierde.

M-ai lăsat inconștient timp de patru zile!

- Ce se întâmplă acum cu el? - O să fie internat încă două săptămâni.

Cauți o cale de scăpare.

A fost captiv aici.

Și acum ești și tu.

- Ce-i acolo? - Vei afla.

- Două săptămâni? - Ia loc.

Nu, nu stau aici pentru două săptămâni.

Trebuie să fac patru mii de dolari. Trebuie s-o împac pe Marisol. Ea...

Singurul mod prin care mă pot revanșa e dacă-s afară să lucrez.

Ia loc!

Două săptămâni. Ordinele doctorului.

- Nu se discută. Ai înțeles? - Nu.

- Nu înțeleg deloc. - Poliția te-a adus aici.

Trebuia să stai trei zile, dar provoci probleme, nu te conformezi.

- Cum să mă pot conforma? - Eu vorbesc acum, nu tu.

- Și apoi îl ataci pe dr. Anand. - L-am lăsat în pace.

Ai noroc că-s doar două săptămâni. Și de acum, vezi-ți de spațiul tău.

Sunt disperat să fac pe cineva să înțeleagă

că, din cauza trecutului de rele tratamente,

o prezență malefică a preluat frâiele acestui loc.

Și-a găsit o casă. Și se hrănește cu noi.

Ți-am înregistrat plângerea,

la fel ca de fiecare dată când ai sunat.

Controlul financiar apreciază preocupările fiecărui alegător.

La revedere.

Îmi place noul pacient.

Asigură-te că rămâne.

Dacă pleacă, te omor.

The Terror: Diavolul de argint - S03E02 „Tulburat”

Zici că ești Charlie.

- Fostul meu coleg de cameră. - Tu arăți așa cum mă simt eu.

Am auzit vești proaste.

Unde mergi?

Ți-am spus c-am văzut cheile. Acolo merg.

Trebuie să încercăm mai târziu.

Îmi pare rău.

Mereu alergi pe aici ca un iepuraș.

Învață, Josephine.

Josephine.

Nu-i timpul mesei?

Fir-ar.

Haide!

Haide, încă puțin.

Ce naiba se întâmplă acolo?

34, 35.

- E timpul mesei. Haide. - 36. Da, bine.

Cine a făcut asta?

E cumva ovăz?

E un sertar plin de monede în biroul drei Chris, dar e încuiat.

În loc să ieșim, vreau să aduc lumea să vadă ce-i aici.

Cheile, Coffee.

- Ești cu mine sau nu? - Nu le vei găsi niciodată.

New Hyde nu-ți va da drumul.

Nu puteți trăi cu așa ceva.

Sunt mai multe vitamine pe lingură decât în mâncare.

Ai impresia că internarea ta aici a fost o greșeală administrativă.

- Sunt aici dintr-o neînțelegere. - Neînțelegere.

Dar ai ajuns de la 72 de ore la două săptămâni.

Unde-s cei iubiți de tine să-ți ia apărarea?

De ce nu te-au salvat?

De ce n-am fost salvați până acum?

- Puțină atenție, vă rog. - Nu.

După cum știți, Sammy e amuzanta unității.

- Face pe toți să zâmbească. - Da? Atunci spune-ne o glumă.

Scuze. Eu...

Sincer, mi-ar prinde bine una.

Îmi place entuziasmul tău,

fapt pentru care sunteți toți invitați

la prima seară de comedie din New Hyde,

care va avea loc chiar aici după masa de seară.

Va fi distractiv.

Și cred că ne-ar prinde bine o mică distracție.

- Pe cine vrei să suni? - Încerc să dau de cineva mai sus.

Sunt câte un birou pe rând.

Controlul financiar, primarul, guvernatorul.

Dar nu mai am timp.

Am nevoie de 8.25$ să dau un telefon important.

Pe cine vrei să suni?

Pe președinte.

- Vorbești despre. - Nu, nu-l spune.

Nu-i rosti numele. Numele au putere.

Bun. Ai nevoie de 8.25$ să-l suni. Unde?

În casa de vară din Hamptons? Sau la cabana din Vail?

Nu știe ce se petrece aici.

Dacă știa, i-ar opri, ne-ar proteja.

Nu vreau să te dezamăgesc, dar uite ce știu.

Președinte alb, negru, de sex feminin...

sunt toți la fel.

Nu dau doi bani pe noi.

Eu ies de aici cu sau fără acele chei.

Și nimic nu mă va opri.

- Dumnezeule. - Ești bine?

E în regulă. Calmați-vă.

L-am rezolvat. Totu-i în regulă.

Se pare că Rizzo a tras ovăz pe nas și nu i-a făcut față.

Ce ți-a făcut bietul animăluț?

Ce s-a întâmplat aici?

Josephine, fă curat aici până la ora vizitei.

Vrei ca familiile să vadă acest dezastru?

Nu pot intra.

A trebuit să raportez lipsa cheilor. A fost un risc de securitate.

Cât de rău te vor taxa?

Mi-au tăiat salariul timp de opt săptămâni.

Pentru a acoperi lăcătușul care n-a venit să schimbe încuietorile.

Cunoscând acest loc, nici n-o să vină.

Omul ce-a fost aici înaintea ta, dl Bromden, Charlie,

obișnuia să citească noaptea cu voce tare.

Nici nu-și dădea seama c-o făcea.

Îmi plăcea să-l ascult. Avea o voce liniștitoare.

A încercat să scape, dar nici după moarte n-a putut.

„Omul cel nou nu trebuie să plece din acest spital.

Asigură-te că rămâne. Asigură-te că stă aici.

Că stă.”

Stai. Ce ai spus?

Ești prietenul meu?

Aș putea fi.

Ce te apasă, Coffee?

Încuietorile n-au fost schimbate în această unitate.

Nu încă.

Dacă găsești cheile, le vei putea folosi.

Poftim.

Nu din nou.

Următorul.

Dacă nu te conformezi, te vor închide în cameră.

Dacă mă fac pastilele să dorm iar?

Te voi trezi eu.

- Ce-i acolo? Am întrebat-o pe Dorry... - Nu te uita. Te va vedea.

Nu vreau să dorm iar patru zile.

Ai putea sta aici mai mult de două săptămâni dacă mă provoci.

Nu mă tem de niciun bărbat. M-ai auzit?

Urmează orele de vizită.

AJUTOR

Prietene, zici că ai pierdut ceva.

Ce crezi c-a pierdut?

Voi doi îmi amintiți de cei doi bătrâni din Păpușile Muppets.

Și mă întreb, cine are mâinile în fundul vostru?

O iau pe arătură.

Am nevoie de codul PIN să verific...

Nu, nu-ți voi da codul PIN.

De câte ori ți-am spus? Nu-i guma corectă.

Loochie.

Pepper.

Marisol.

- Cum m-ai găsit? - Am sunat prin tot orașul.

- Fir-ar, nu arăți prea bine. - Doamne, ce mă bucur să te văd.

Putem pleca? Ai venit să mă scoți de aici?

Nu am puterea asta, Pepper.

Sunt doar orele de vizită.

- Ți-am adus haine curate. - Așa da.

Ascultă...

legat de tobe.

Doamne, tobele tale nenorocite.

Nu, uite, le-am comandat fără să vorbesc întâi cu tine,

și am greșit, am dat-o-n bară.

Da, au venit luni.

Le-am ridicat.

Dar au fost distruse.

Ivan ți-a distrus tobele.

Cum adică le-a distrus? Cum?

- A trecut pe la mine. - Ce face la noi acasă?

Încerc să-l opresc să nu depună plângere împotriva ta.

Trebuie să fim înțelegători.

- Cât de înțelegători? - Voia să-și vadă fiica.

Și eu voiam pace, așa că i-am spus să vină la ea.

A văzut cutiile și-a știut.

A știut că-s ale tale și...

Chiar ne vom certa pentru asta cât timp ești aici?

- Tobele alea au costat patru mii. - Da.

Acum s-au dus.

Acum îmi fac griji pentru chirie, mâncare pentru mine și Isabel.

Încă un lucru.

Nu mai pot încă unul, Marisol.

A trecut cineva pe la noi prin clădire.

L-am întâlnit în fața ușii noastre.

Anthony.

Îți amintești acest nume?

Cum de nu mi-ai spus c-ai avut un copil, Pepper?

Gata cu orele de vizită.

Toată lumea să-și strângă bagajele.

Nu, te rog.

Sus și haideți să mergem.

M-a făcut să mă gândesc la Isabel. Până și Ivan a rămas în viața ei.

Anthony pare un copil de treabă.

E un bărbat acum.

E bine.

E foarte bine.

I-am dat lui Anthony adresa asta.

- I-ai spus să vină aici? - Băiatul ăsta ți-e familie, Pepper.

Eu nu sunt.

Voi mai da telefoane, încerc să te ajut.

Într-un loc ca ăsta, doar familia are ceva de spus.

Anthony poate fi singurul care te poate ajuta cu adevărat.

Nu vreau să mă vadă așa.