The first 200 lines.
Aţi făcut vreodată o tâmpenie ?
Nu, adică o tâmpenie mare de tot.
Care să ducă la punctul în care să se tragă în voi şi prietenii voştri.
Ăsta e cel mai dement lucru pe care ni l-ai făcut vreodată !
Cine dracu' e nebuna care trage în noi ?!
E fiica lui Juan Garcia.
Suntem îndrăgostiți.
Atunci trimite-i un sms și spune-i să nu mai tragă în noi !
Ce i-ar putea duce pe acești trei cei mai buni prieteni
să înfrunte moartea ?
Banii, desigur.
Traducere PREL GHENCEA
Chiar și în copilărie, micuțul Vincent
inventa mereu fel de fel de scheme de îmbogățire rapidă.
Omule, nu știu cum te-am lăsat să mă convingi să intru în asta.
- Te rog. - Pe bune.
Sunt negru, Vincent, sau ai uitat cumva asta
când ai venit cu planul ăsta genial ?
Ce legătură are asta ?
Ce ? Omule, încercăm să returnăm pisica aia și să primim recompensa,
știi că primul lucru pe care îl va gândi bătrâna domnișoară Womack va fi:
„Pariez că negroteiul ăla mic a furat-o.”
Ba n-ar spune aşa.
- Taci, Kurt ! - Taci, Kurt !
Vincent l-a convins pe Chris că nu va fi acuzat
doar pentru că e negru.
Copilaşul meu !
De ce e într-un sac ?
Erau anii '80 și toată lumea știa
că rasismul nu mai exista în America.
Uitaţi, băieți, 40 de dolari, așa cum e recompensa.
E ceva ciudat, totuşi...
Domnul Wiggles a fost întotdeauna o pisică de interior...
...deci nu-mi pot imagina cum a ieşit.
Christopher ?
Tu sau vreunul dintre ai tăi aţi lăsat ușa deschisă
când îmi curățai garajul ?
Dnă Womack, acum doi ani ne-ai pus să-ți curățăm garajul.
Pisica ta lipsește doar de 3 săptămâni.
Asta nu dovedeşte nimic.
Ți-am spus că o să dea vina pe mine doar pentru că sunt negru.
Ar trebui să te omor, Vincent.
Ce mai contează, am luat banii.
Într-o zi vom avea un președinte de culoare
şi el va avea grijă de toţi cei de culoare, credeţi ce vă spun.
Nicio şansă. Băieți, rămâneți cu mine,
și cu siguranță veţi fi bogaţi, pentru că eu voi fi bogat.
Pentru că eu voi fi bogat.
De ce spun povestea asta modernă
din care s-au născut legende ?
Pentru că cineva m-a plătit.
Așa că tăceţi și fiţi atenţi.
30 DE ANI MAI TÂRZIU
Copil fiind, niciodată să nu vorbeşti dinainte despre bogăția ta viitoare,
pentru că ajungi să dormi pe canapeaua din piele a prietenului tău.
Cine e ?
Christopher Jefferson Johnson ?
Cine folosește numele meu guvernamental ?
E Walter, omule.
E îmbrăcat de parcă s-ar duce la...biserică.
Și ești transpirat, Walter.
Ce 'aci, Walt ?
Dle Johnson, sunteți servit prin prezenta.
Cu ce ? Ce servești ?
La naiba, îmi pare rău, omule, uite...
Cumnatul meu prost mi-a făcut rost de slujba asta
ca livrator de acte.
Ea vine cu mine toată ziua și...
Mă sperie de moarte !
Îmi pare foarte rău, Chris.
Divorțul e nasol.
Mă bucur că nu sunt eu.
Walter, aştept !
De fapt, mi-aș dori să fiu eu.
Pleacă naibii din casa mea, omule.
Vii aici și-mi dai de-astea.
Nici măcar nu poți să ai grijă de panarama aia,
te plimbi cu ea cu capul plin de bigudiuri.
Şi ce dracu faci în costumul ăla de maimuță ?
Îmi pare rău, Chris.
Ești foarte transpirat, Walter.
Mulţumesc, omule.
Mai mergem la poker miercuri seara ?
- Da, Walter. - Da, Walter.
O să aduc pizza, băieți.
Târfa dreacu'.
N-ar trebui să-ți începi ziua așa.
Omule, locuieşti aici pe canapeaua mea
din 15 octombrie, de 5 ani.
Ştiu şi eu să număr. Înțeleg.
Trebuie să recunoşti... această realitate,
...că nu ești un vânzător prea bun.
Omule, vorbești despre cariera mea.
Cariera ta e praf. Ce ai săptămâna asta, omule ?
Upright Breathe-Right.
Ce ? Cum ?
Știi ce ? Sunt mândru de ceea ce fac.
E Upright Breathe-Right.
E un aspirator, asta e.
Milionarii nu devin așa peste noapte.
Încerc să fac ceea ce trebuie să fac, bine ?
O să muncesc ca să-mi fac milioanele.
Să vezi când mă întorc.
Eu am o slujbă adevărată, repar motoare. Oamenii trebuie să conducă.
Tu trebuie să-ți repari direcţia, direcţia în viață, Chris.
În timp ce Vincent și Chris se străduiau să câștige un dolar din 50 de cenți,
Kurt era destul de bogat lucrând pentru socrul său,
dar foarte nefericit.
Ce faci ? Ar trebui să fii acolo.
Da, încerc să...
Nu îmi găsesc formularul de transport.
Draci, arăți ca naiba.
Ai dormit aseară ?
Nişte...ierbuliţe ?
Mersi, Rick.
E exact ce-mi trebuia.
Mă bucur că ești tu și nu eu, omule.
Nu cred că aș putea face asta.
Să faci ce ? Ai făcut ultima prezentare.
Da, și am omorât-o pe târfa aia.
Nu, vorbesc despre a fi ginerele
al CEO-ului.
Mă laşi ?!
Eşti pe cale să faci o prezentare celui mai mare potențial client
pe care această firmă l-a văzut vreodată.
Și socrul tău, hăcuitorul de boaşe,
va sta chiar acolo, în aceeași cameră,
analizându-ți fiecare mișcare.
Kurt.
Kurtie ?
Băi ! Revino-ţi !
Ce ? Ce ai spus ?
Aranjează-ți părul mai întâi.
Şi secretara ta se uită mereu la protuberanţa mea.
Ne vedem în tranșee.
2 minute.
Respiră.
E doar un atac de panică.
Am câteva sute pe lună.
Poți s-o faci !
Domnule Pomeroy, soția dvs pe linia 1.
Fă-mi legătura.
Bună, dragule. Hai că nu te ţin.
Am vrut doar să-ți spun cât de importantă e întâlnirea asta pentru tati.
Știu.
Nu prea sunt sigură că ştii.
Takanaki Industries e un client după care tata aleargă de ani de zile
și ar fi neplăcut dacă ai pierde această ocazie.
Eu sunt motivul pentru care Takanaki Industries e aici, astăzi.
Trei ani de călătorii dus-întors în Japonia și am reușit.
Credeam că mă suni,
să-i spui soţului tău: „Mult noroc !”
Nostim, dragule.
Ai grijă.
Să nu uiţi
că toată responsabilitatea e a ta.
Această familie nu tolerează rataţii.
Bine, vei fi bogat,
vei fi bogat, vei fi bogat.
Bună.
Bună. Ce bine eşti...
Eu sunt Vincent Bolero cu Upright Breathe-Right,
și ai fost aleasă dintre mii de participanți
pentru a primi un... E cald ?
De fapt, părinții mei tocmai mi-au cumpărat un aspirator
chiar înainte de începerea semestrului, așa că sunt bine.
Stai, dă-mi doar o secundă.
Mi-au dat un pliant pentru situaţia asta.
Citeşte-l. Are toate informațiile.
- Am musafiri. - Salut !
Ce faceţi, vă relaxaţi ? Şi eu făceam asta.
Să vă spun...
Ştiu ce e asta.
Nu e aparat pentru astm, nu ?
- Bine, deci... - Nu, nu-ţi dăm.
Și alocația lunară a părinţilor nu e suficientă
ca să-mi permit acest aspirator incredibil,
aşa că n-aş putea să-l cumpăr nici dacă aş vrea, mersi.
Asta mă duce la cealaltă parte a prezentării mele.
Să faci bani. Dvs, domnule.
Cum ți-ar plăcea să câștigi 10.000 USD pe lună ?
Adică tu faci 10.000 de dolari pe lună ?
Îmbrăcat așa ?
Eu nu. Șeful meu face. Și tipul de deasupra lui.
La birou e ca un turn, da ?
E nivelul 1...
E ca o piramidă. Ei nu o văd ca pe o piramidă.
Adică nu spun că e o piramidă.
E mai clar când vezi schema pe tablă
dar da, poți să câștigi atâţia bani.
Parcă ar fi prezentator de ştiri la postul Ştiri Triste
la emisiunea „Viaţa mea e de rahat”.
- O să arunc asta pe jos. - Ba nu ! Băi ! Dumnezeule !
Stai blândă, e de la firmă, ei îmi dau chestiile astea.
Stai aşa...Vince ?
Chiar e meseria ta asta ?
Adică, dai buzna aici,
arunci porcării pe jos
și-mi spui că pot câștiga mai mulți bani decât tine ?
Înțeleg.
No comments yet. Be the first to leave one.