Reds

Roşii

Traducerea şi adaptarea Mihai

Era în 1913 sau '17? Nu-mi amintesc.

Încep să uit oamenii pe care i-am cunoscut.

Ţi-o aminteşti pe Louise Bryant?

Desigur. Nici dacă aş vrea n-aş putea uita-o.

Nu pot...

Pot să-mi forţez memoria, dar momentan nu.

Amintirile apar şi dispar.

Se numea strada Christopher,

şi mă gândeam la altă stradă de acolo

până mi-am amintit că era strada Christopher.

Uneori am astfel de lapsusuri.

Uitasem complet de ei.

Erau socialişti?

Pesemne că erau, dar nu cred că erau prea importanţi.

Nu mi-aduc aminte de ei.

Ştiu că Jack avea o relaţie cu Mabel Dodge,

apoi cu altă fată, şi apoi cu Louise Bryant.

Ştiu că aveau loc schimbări, dar nu m-am gândit....

N-a avut efect asupra vieţii mele personale.

Îmi place baseballul.

Nu ştiu ce părere avea restul lumii despre ei.

Dar erau un cuplu.

Se vorbea mereu de Louise Bryant şi Jack Reed.

Îmi amintesc că-mi zicea cum că avea două ţeluri când a intrat la colegiu.

Primul era să fie ales preşedinte al clasei.

Nu cunoştea pe nimeni din clasă şi nimeni nu-l cunoştea pe el.

Al doilea era să facă un milion de dolari până la 25 de ani.

Părerea mea despre Jack Reed e diferită de a majorităţii.

Dar l-am cunoscut bine. Ştiu că avea convingeri puternice.

Ştiu că era indepedent.

Şi am impresia, dacă nu greşesc, că soţia lui era comunistă

şi că îl influenţa la fel ca orice soţie, cum ştim cu toţii.

Louise Bryant?

Credeam că e o exhibiţionistă.

N-o să vorbesc despre oameni. Nu vă amăgiţi singuri.

Nu sunt purtătorul bârfei cartierului.

Nu cu asta mă ocup.

Era tăcut.

Era o persoană plăcută.

Dacă l-aş întâlni, aş spune că e o persoană plăcută.

Dar era şi un luptător în ce priveşte principiile.

Spuneam că un tip care e interesat de starea lumii şi schimbarea ei

ori duce o viaţă fără probleme, ori refuză să le înfrunte.

Jack... Nu l-aş numi un playboy precum alţi oameni.

Viaţa lui Jack Reed, aşa scurtă cum era,

se desfăşura într-un moment,

şi, la urma urmei, noi toţi suntem victimele timpului şi locului,

când avea ocazia, ca jurnalist, să viziteze locuri fascinante şi spectaculoase.

Nu oricine are onoarea să fie îngropat la Kremlin,

şi el e singurul american.

Născut în Portland, Oregon.

Mare realizare.

- Ce îmbrăţişează? - O statuie.

Văd. Dar ce reprezintă statuia?

E doar o statuie, dle Woodward.

- Cât costă? - 75 de dolari.

- Pentru o fotografie? - Corect, dnă Rudisile.

E interesant, dle Trullinger.

Nu că n-ar fi drăguţă, dar nu e un tablou.

Dle Woodward, aruncaţi o privire aici.

- Văd intenţia aici. - Da.

Seara domină. Visul domină visătorul.

E...

Arată neclar. Şi cealaltă arăta neclar.

Cred că asta e şi intenţia fotografului, dle Woodward.

Să fie neclar?

Dar dacă o priviţi din altă perspectivă...

Louise!

Tu eşti aici?

Încântătoare figură.

- Louise, ţi-ai pierdut minţile? - Nu te purta prosteşte, Paul.

Mă comport prosteşte fiindcă nu vreau ca soţia mea

să fie expusă goală în faţa cunoscuţilor mei...

Da. E o operă de artă într-o galerie. Ce-ai păţit?

Numeai Portlandul un coşciug sufocant şi provincial pentru minte.

O fi sufocant şi provincial, dar în "coşciugul" ăsta îmi câştig traiul.

Mai lasă-mă cu traiul tău, fiindcă eu pot să mi-l câştig singură.

Am munca mea.

Consideri muncă cele câteva articole din "The Oregonian" şi "The Gazette"?

O să-ţi spun eu în ce constă munca ta, Louise.

Să fii mereu în centrul atenţiei.

Mereu şocanta Louise Trullinger, femeia emancipată din Portland.

O să spunem noapte bună acestor oameni şi o să plecăm acasă.

- Mă duc la Clubul Liberal. - Nu te duci la Clubul Liberal.

- Mă duc la Clubul Liberal, Paul. - Ba nu...

Totul e foarte drăguţ, dnă Trullinger.

Şi te bucură să auzi asta, nu, Louise?

Ştii cine o să fie la Clubul Liberal.

Patrioţii americani cred în libertate.

Şi dacă nu luăm armele ca să ne apărăm moştenirea,

nu ne putem numi patrioţi americani.

Sunt mândru că sunt liber. Sunt mândru că sunt american.

Şi dacă omul pe care l-am ales preşedinte hotărăşte

că libertăţile ne sunt ameninţate

şi că lumea trebuie făcută un loc sigur pentru democraţie

atunci ştiu că nu voi fi singurul care să răspundă chemării patriotice.

Care e scopul acestui război?

Fiecare îşi are propriul răspuns. Eu îl am pe-al meu. Sunt gata pentru chemare.

Astă-seară îl pe avem printre noi

pe fiul lui Margaret şi răposatului C.J. Reed din Portland

care a asistat personal la război.

Şi eu cred că tot Clubul Liberal trebuie să-l asculte pe Jack Reed.

Care este scopul acestui război, Jack Reed?

Profituri.

Ce-a spus?

Scuzaţi-mă, dle Reed. Mă numesc Louise Bryant. Sunt jurnalistă.

Aveţi timp pentru un interviu?

- Îmi pare rău. Nu dau interviuri. - Am scris un articol pentru "Blast".

- Ziarul lui Berkman? - Exact.

- Când te-ai hotărât să iei interviul? - Acum.

Nu locuiesc aici, ci într-o casă de pe malul lacului.

Măi să fie. Două locuinţe.

Da, folosesc locul acesta ca studio.

Îţi plac crinii albi? Sunt florile mele preferate.

- Nu eşti căsătorit, nu? - Nu cred în căsătorie.

- Tu eşti căsătorită? - Cum să creadă cineva în căsătorie?

Pun pariu că mama ta se bucură că te-ai întors în Portland.

Se bucură când nu sunt în închisoare. Tu eşti aici?

Da. Îţi place?

Da. Sunt cam...

- Cam neclare, dar aceasta e drăguţă. - Da.

De acord. Motivul profitului în economia mondială

e o cauză fundamentală a războiului.

Crezi că americanii care susţin războiul

şi care pun motivele pe seama patriotismului sunt cinici sau naivi?

Şi, dacă sunt cinici, este vorba de cinicismul patrioţilor

care consideră fără un motiv de profit

elita dominantă a acestei ţări nu va intra în răznoi

chiar dacă ştiu că îngrădirea militarismului german e necesară...

Vrei un interviu, dnă Bryant? Scrie următoarele.

Eşti atât de naivă încât să crezi

că îngrădirea militarismului german are legătură cu războiul?

Nu înţelegi că Franţa şi Anglia stăpânesc economia lumii

şi Germania vrea şi ea o bucată?

Scrie, dnă Bryant. N-ai aflat că J.P. Morgan

a împrumutat un miliard de dolari Angliei şi Franţei?

Şi, dacă Germania câştigă, n-o să-i mai recupereze.

Mai vrei cafea? America va intra în război să protejeze banii lui J.P. Morgan.

Dacă el îi pierde, ne vom trezi cu o depresiune.

Adevărata întrebare e de avem o economie în care săracii plătesc

ca bogaţii să nu-şi piardă banii?

Ce am omis?

Libertatea economică pentru femei înseamnă libertate sexuală,

iar libertatea sexuală înseamnă mijloace de anticoncepţie...

Opoziţie. Masele favorizează opoziţia. Avem o audienţă majoritar burgheză.

Deci trebuie să cutreierăm ţara ca să strângem bani pentru revistă oricum...

Ce?

Mă gândeam că ar trebui să-ţi dau mai multă cafea.

Nu m-am uitat la ceas, dar se pare că ţi-am irosit destul timp.

Nu mă deranjează.

- Ai des astfel de momente? - Nu destul de des.

- Am dezbătut multe. - Da.

- Vrei să continuăm? - Da.

Ce-ai zice dacă te-aş ruga să faci ceva care o să pară dovadă de egoism?

Roagă-mă.

Bine. Fiindcă vreau să-ţi arăt opera mea şi să-mi spui părerea ta.

Îţi respect mult opinia.

Straniu, fiindcă tocmai aveam de gând să te întreb

dacă ai ceva să-mi arăţi.

Ştiu că te incomodează, dar ţi-aş fi recunoscătoare.

Am citit tot ce-ai scris.

- Aş fi încântat. Deci e... - Mulţumesc.

Atunci să-ţi aduc haina.

Şi sper să nu mă tratezi cu blândeţe.

- Blândeţe? - Sunt o scriitoare serioasă.

- Poţi să fii dur. - Aşa o să fac.

- Mulţumesc. - Mulţumesc.

- Vrei să plec? - Nu, dar am întârziat.

- La şase dimineaţa? - Da. Am o întâlnire.

- Putem să ne vedem mâine seară? - Sunt ocupată mâine.

- Fiindcă plec din oraş în ziua următoare. - Îmi pare rău.

Dacă ai timp, să-mi spui părerea ta şi o să-ţi trimit o copie a interviului.

Ce mai interviu.

Aruncă o privire.

Da. Bine, înţeleg.

- Pa. - Pa.

Jack, îl mai ţii minte pe dl Hardison?

Era la prima biserică presbiteră, pe deal.

Acum e în Seattle, la biserica cea mare din Plymouth.

Ce vânt te aduce pe aici, Jack? Ai venit doar ca să-ţi vezi mama?

Dle Partlow. Strâng bani pentru revista la care scriu.

- Ce? - Strâng bani pentru revista la care scriu.

- Revistă? Ce revistă? - Da, dle.

Se numeşte Masele.

- Cum? - Masele!

- Masele - Masele.

Jack, o mai ţii minte pe sora dlui Potterson?

Cea cu braţul infirm?

- E ceva religios? - Nu, dle.

Sigur o ţii minte, Jack. Se numea Miriam.

- Nu consuma carne. - Sună religios.

Îl ţii minte pe cel care-i făcea curte?

Vindea mosoare. Era de pe lângă Eugene.

- Nu-i religios, nu? - Nu, dle.

- Cum se numea, Jack? - Nu-mi amintesc numele.

Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu mor de foame.

Nu ştiu, dnă Partlow. Eu...

Jack, am auzit că ai dezamăgit câţiva oameni aseară la Clubul Liberal.