Crimen

Domnilor, aveţi grijă ce spuneţi.

Să nu uitaţi că sunteţi acuzaţi de crimă! E limpede? Crimă!

Bun. Luminile!

Întoarceţi-vă!

El este!

Da, sigur e el!

El este!

El este!

Înaintaţi.

Sunteţi arestaţi.

Crimen Eu nu văd, tu nu vorbeşti, el nu aude

Roma - Monte Carlo - Nişa

Acolo. Ai văzut? A ieşit roşu din nou.

A patra rundă din seria ciudată.

Totul este planificat de sistem. Alte 10 unităţi câştigate.

- Unde suntem? - În Ventimiglia, domnule.

- Cat mai durează până la Monte Carlo? - Aproximativ o oră.

Opt şi jumătate. La ora 10,30 vom fi la cazinou.

Deci, Marina, ascultă-mă.

Dintre aceste zece unităţi pe care le avem de câştigat, cinci merg la cutie,

şi cu cinci ne-am îmbrăcat în roşu, pe care l-ai evitat de trei ori.

- Este clar? - Nu.

- De 3 ore îţi explic. - Exact pentru asta, m-ă uimeşti.

Este clar. Scuze, ştii cât de mult am câştigat până acum? 9 milioane.

- Meciurile! - Ce legătură are cu asta?

Dar „pasul căpitanului”?

Scuzaţi-mă? - „Pasul căpitanului”, nu-l iei în considerare?

- Ce legătură are acest căpitan? - Te aud de ceva vreme.

Sistemul dumitale este foarte interesant, dar nu prevede „pasul căpitanului”,

cu numele căpitanului Blanchard, el inventând în 1924 cel mai bun sistem existent vreodată.

- Se poate? - Vă rog.

Un sistem cu adevărat perfect până când auzi de „pasul căpitanului”.

- Despre ce e vorba? - Ieşire alternativă dublă de roşu şi negru.

Scuzaţi gestul copilăresc.

Aşa.

De aici numele „pasul căpitanului”.

Roşu, roşu, negru, negru. Roşu, roşu, negru, negru.

Când pasul căpitanului ajunge în camera cazinoului, toate sistemele eşuează.

Căpitanul Blanchard a fost primul care s-a sinucis, avea 59 de ani.

Nu, sunt bine protejat. Vreau să spun că sistemul meu este sigur.

Se bazează pe un principiu diferit.

Nu eu sunt cel care joacă contra cazinoului, nu, este cazinoul care joacă pentru mine.

Îl urmez când câştigă, şi îl abandonez când pierde.

Nu acesta a fost începutul al căpitanului Blanchard?

Există un singur sistem de câştig la cazino: nu juca.

Crede-mă, am jucat toată viaţa toate jocurile: poker, ruletă, chemin de fer.

curse de cai, câini, până la curse de purici. O boală incurabilă pentru mine.

- Am jucat trei magazine de piele. - Şi câţi aţi avut?

- 4. Am pierdut una la inaugurare. - Şi acum nu mai joci?

Nu, sunt vindecat.

Soţia mea m-a dus la Padre Pio. Am stat 3 zile cu el şi sunt vindecat.

- Complet? - Complet!

- Vama franceză. - Da, pe curând.

Deci, de ce eşti la Monte Carlo? - Să mă întâlnesc cu soţia mea, care este acolo în vacanţă.

Este o satisfacţie pentru mine să trec la braţul soţiei mele, pe lângă cazinou

şi să nu simt nici cea mai mică dorinţă de a juca.

Haide.

Câine teckel.

Şi ascultă-mă, există doar un sistem de a câştiga la cazino... nu juca.

O seară bună.

- Ai auzit? - Dragă, dar ce legătură are asta?

Mai mult, ce geniu era căpitanul Blanchard la 59 de ani şi era încă căpitan!

- E adevărat. - Uimitor.

Scuză-mă, scuză-mă. Scuzaţi-mă, nu aţi văzut întâmplător un câine teckel?

Nu îmi pare rău.

Scuzaţi-mă...

Dragule. Dragule, dar unde ai fost? Ce escroc te faci!

Un pupic, doamnă? - Mulţumesc domnule. Ai fost foarte amabil să-l găseşti.

Ce faci, doamnă? Câinele este al meu. Nu l-am găsit, l-am cumpărat.

- Cum de l-ai cumpărat? - Da. Cumpărat şi plătit.

Aşteaptă un moment, domnule.

Biscuiţi pentru câini

- Quirino! - Ce este?

Ai vândut câinele? Eşti prost? Vorbesc cu tine!

Mi-a dat 200 de mii de lire. Putem trăi 4 luni.

Vino aici o clipă.

Scuzaţi-mă.

- Dă-mi banii. - Este un cec, dar e bun.

Haide.

Ce lucru ridicol vom face, ne-a plătit deja.

El va reataşa cecul. Ne comportăm ca şi copiii!

Haide, opreşte-l.

Scuzaţi-mă, domnule, acesta este soţul meu. El este cel care v-a vândut câinele?

Da.

Iată cecul tău, a greşit. Acest câine nu poate fi vândut.

- De ce? - Pentru că nu este al nostru.

- Dă-mi ziarul. - Da, ia ziarul.

Scuzaţi-mă, vreţi să citiţi decuparea?

"O mare mulţumire pentru cel care îmi va aduce înapoi teckelul.

- Unde l-ai găsit? - În Roma.

- În faţa Hotelului Excelsior. - Şi unde îl duci?

La Monte Carlo, la proprietarul său, şi ne va da 100 de mii de lire.

- Ei bine, ţi-am dat 200 de mii. - Asta spun eu.

- "Mulţi, binecuvântaţi şi rapid" - Taci!

- Vrei să mă bagi într-o mizerie, în închisoare? - Dar cine comandă, tu sau soţia ta?

El comandă, dar eu decid. Face ce spun eu.

- Ce confortabil, nu? - A fost o responsabilitate prea mare pentru mine.

Oricum, ia-l verifică-l şi returnează-mi animalul.

Nici măcar în vise.

Soţia mea avea un animal asemănător ca rasă, câine teckel, maro, ca acesta.

A murit, iar soţia mea a plâns mult.

Am încercat să o consolez, l-am îmbălsămat şi l-am luat spunând: „Dragă, uite cine e aici”.

Aş vrea să nu o fi făcut, Mi l-a aruncat în faţă.

Acum am găsit unul la fel, viu, care o va face fericită.

- L-am plătit mult. - Da.

- Acum câinele este al meu. Noapte bună. - Mă scuzaţi domnule...

Vama franceză.

- Nu am nimic de declarat. - A cui este câinele?

- E al meu. - Documentele câinelui.

Ce documente? Garantez că e un câine, nu se vede?

Certificatul veterinar.

Ce certificat? Câinele este bine, nu a avut niciodată febră.

Îmi pare rău, dar câinele trebuie să treacă prin vizită medicală.

Haide, toată această complicaţie pentru un animal mic?

- Acestea sunt regulile. - Îmi permiteţi, doamnă?

- Vă rog. - Scuzaţi-mă, obiceiuri.

Ar trebui să te grăbeşti, pentru că nu putem rata acest tren.

Să vă fi gândit la asta înainte. Luaţi bagajele.

Doamna pleacă diseară. - Ajută-i. Sărmanii oameni, nu au călătorit niciodată.

- Tinere, sunt dispus să te plătesc. - Nu înţeleg.

Dacă poţi duce câinele la Monte Carlo, şi nu i-l duci înapoi doamnei, îl cumpăr eu.

- Notează-ţi numele meu, te rog? - Dă-mi un stilou să-l notez.

- Comandor Franzetti, hotel Paris. - Cum scriu asta?

- Comandor Franzetti. - Franzetti, nu?

Mă ocup eu de restul.

- Comandore, nu te interesează pisicile, nu-i aşa? - Nu, nu pisicile. Stiloul mă interesează.

- Italian, nu? - Nu am observat. Îmi pare rău.

Te iert de data asta. Nu călătoriţi, cerşetorilor!

Alo?

Alo?

Bună seara doamnă.

Suntem în vamă, în Ventimiglia.

Au cerut documentaţia câinelui şi acum fac examenul medical.

Nu sunt trenuri?

Nu, nu există trenuri, acum este miezul nopţii,... dar am găsit un autobuz.

Foarte bine. Trebuia să plec, dar vă aştept.

Foarte bine. A spus că ne aşteaptă.

Câinele teckel este bine. Au zis că pentru vârsta sa este foarte înalt.

Alo doamnă, da. Alo?

- Lasă-mă un moment. Bună, doamnă. - Ce faci în camera mea?

Nu, scuzaţi-mă, doamnă. Vorbiţi italiană, nu înţeleg franceza.

Ce faci canalie? Lasă-mă în pace!

Pe cine faci canalie?

Nu-mi irosi timpul! Alo doamnă.

Alo?

- A închis telefonul. - De ce a ţipat ca o nebună?

- Cine ştie, poate era televizorul. - Domnilor, plecăm!

- Să nu pierdem autobuzul! - Mulţumesc!

Giovanna, nu merge prea repede, s-ar putea să mă pierzi.

Nu, nu te voi pierde, iubire.

Domnilor, vă rog să fiţi atenţi. Suntem în faimoasa piaţă din Monte Carlo.

Frumoasă!

În spate puteţi contempla minunatul cazinou din Monte Carlo.

- Vezi, suntem şi străini. - Exact.

- Aa aici. Se poate, doamnă. - Hotel du Paris.

- Hotelul du Paris. - Deja stăpâneşti limba!

- Putin. - Ţi se pare puţin...

Quirino!

- Ce faci, domnule? - Nu te-am văzut. Scuzaţi-mă!

Să mergem să căutăm vila, că se face târziu.

Haide, iubito, să o căutăm pe mica ta prietenă să ne dea banii.

- A recunoscut casa. Uite cum se trage. - Cunoaşte Monte Carlo.

Ce cald este!

Nu mânca biscuiţii câinelui. Săracule.

De ce? Sunt buni, au nutrienţi. Au vitamine şi îţi întăresc dinţii.

- Vrei? - ?ţii deja că nu-mi plac dulciurile.

Aici nu este nimeni, o fi plecat.

- Din fericire îl avem pe omul cu mustaţă. - Care?

Comandorul, cel care ne va da cele 200 de mii de lire. - Quirino, iar începi?

- Aştept şi îmi îndeplinesc datoria. - Bine, aşteptăm.

- E deschis, hai să intrăm. - Să mergem.

Ai auzit un zgomot?

Este o bufniţă, nu?

Aa, o bufniţă.

Aici este închis.

- E cineva, doamnă? Că este închis! - Sună clopoţelul.

Oo da.

Bufniţa aia nu doarme niciodată?

E cineva acasă, doamnă?

Ţi-am spus că a plecat de acasă.

E mai bine să plecăm.

Uite, e o lumină la fereastra aia.

Strigă puţin mai tare.

Doamnă, suntem oamenii cu câinele!

Nu strigi într-o „ediţie” extraordinară.

Întotdeauna srtig aşa.

- S-a stins. - Ce facem, Giovanna?

Să vedem dacă mai există o intrare. Du-te, eu o să stau cu câinele.

- Tu du-te, tu eşti bărbatul. - Aa, eu sunt bărbatul.

Doamnă suntem noi, italienii cu câinele!

Doamnă Van Zungguer, l-am adus pe Beppy.

Giovanna.

- Giovanna. - Sunt aici.

Unde te duci?

Vino aici pentru o clipă.

Ce vrei? - Uită-te la asta, e ceva ce străluceşte.

Ce este?

Un lanţ de aur. Ce să fac?

- Mereu trebuie să-ţi spun tot? Ia-l, nu? - Da.

- Nu iese. Trebuie să fie agăţat. - Trage ceva mai tare.