200 baris pertama.
Aborigenii şi publicul din Insulele din Strâmtoarea Torres sunt avertizaţi
că acest film poate conţine imaginile şi vocile unor persoane decedate.
DUPĂ BOMBARDAMENTUL DIN PEARL HARBOR PE 7 DECEMBRIE 1941,
MARINA IMPERIALĂ JAPONEZĂ S-A ÎNDREPTAT SPRE SUD,
DEZLĂNŢUINDU-SE ASUPRA ORAŞULUI DARWIN,
AFLAT ÎN NORDUL AUSTRALIEI.
TERITORIUL ERA DOMINAT DE CROCODILI,
PROPRIETARI DE VITE ŞI RĂZBOINICI,
AVENTURA ŞI IUBIREA FIIND UN MOD DE VIAŢĂ.
ERA ŞI UN LOC ÎN CARE COPIII ABORIGENI DE RASĂ MIXTĂ
ERAU LUAŢI CU FORŢA DIN SÂNUL FAMILIILOR
ŞI PREGĂTIŢI PENTRU A-I SERVI PE ALBI.
ACEŞTI COPII SUNT NUMIŢI GENERAŢIILE FURATE.
Septembrie 1939
Bunicul meu, King George, m-a dus prin împrejurimi.
Mi-a arătat stilul de viaţă al negrilor.
Bunicul m-a învăţat cea mai importantă lecţie.
Să spun poveşti.
În acea zi la râu,
King George m-a învăţat să prind peşte folosind cântecul vrăjit.
Nu sunt nici negru, nici alb.
Albii îmi spun sânge amestecat.
Corcitură.
Creol.
Nu aparţin nimănui.
În ziua în care i-am văzut pe albi,
împingeau boii peste râu spre ţinutul Carney.
Fă-te invizibil
King George s-a înfuriat pe oamenii albi.
King George spune că albii sunt spirite rele.
Trebuie să dispară de-aici.
Poliţia.
A venit poliţia să mă ia !
Vor să mă ducă pe Mission Island.
Să ajung ca albii.
Dar nu e poliţia.
Uşor, fetiţo.
Atunci am văzut-o prima oară pe d-na şefă.
Cea mai ciudată femeie pe care-am văzut-o !
Nu e din aceste părţi.
Poporul meu foloseşte diferite nume pentru pământul ăsta.
Dar albii îi spun...
Australia.
Dar povestea n-a început în acea zi.
Povestea a început cu ceva timp în urmă, într-un ţinut foarte îndepărtat.
Ţinutul numit Anglia.
Soţul meu trebuie să vândă Faraway Downs.
Dar oferta de la dl. Carney, stăpânul de vite,
reprezintă doar o şesime din valoarea de odată.
Ne trebuie bani, Ramsden !
Dar Maitland pregăteşte deja vacile mari.
- Cum ? - Pregăteşte vacile mari pentru vânzare.
Ramsden, amândoi ştim că există un singur motiv
pentru care soţul meu a petrecut atâta timp în Australia.
Şi n-are nimic de-a face cu vacile.
Cel puţin nu cu cele cu patru picioare.
Cred că sunteţi prea dură, Lady Ashley.
Bea-ţi ceaiul, Ramsden.
Lady Ashley ! Ce intenţionaţi să faceţi ?
Intenţionez să merg la ferma asta de vite,
să le vând şi să-l aduc acasă pe Maitland !
Dar e în Australia, Lady Asley !
Iubită Sarah, te implor să nu călătoreşti.
Iminentă izbucnirea războiului. Stop.
Maitland, am înţeles preocuparea ta în privinţa războiului. Stop.
Am planuri cu vitele. Nu e nevoie să le vând lui King Carney.
Mai trebuie timp. Stop.
Stupid. Stop.
Să fie pregătit contractul până sosesc. Stop.
Nu te pot întâlni. Stop. Strâng vitele. Stop.
Am trimis om de încredere. Stop. Drover. Stop.
Drover ?
Drover, iubitorule de corcituri.
Mai vrea vreunul dintre voi ?
Haideţi, băieţi, nu vă lăsaţi copleşiţi de frică.
Te bat eu !
Corciturile nu au voie aici !
Nu e în bar, Ivan.
Hai, fugi după prietenul tău,
că în ochii oraşului tu eşti un negru.
Munceşti, mănânci şi dormi cu ei.
La naiba !
Stăpâne, vine avionul.
Du-te pe chei.
Când o vezi, flutură-ţi pălăria.
Renunţă !
Du-te pe chei.
Nu uita că ne trebuie banii.
Aştepţi cumva o invitaţie ?
Urăsc să vin în oraş.
Lady Sarah Ashley.
O reală aristocrată va sta chiar aici, în Darwin.
D-le administrator, suntem în război !
În calitate de ofiţer însărcinat cu dotarea forţelor armate...
Arată bine.
Nu înţeleg ce are de-a face Lady Sarah Ashley
cu monopolul lui Carney pe industria cărnii de vită.
Soţul ei, Lord Ashley, spune că pregăteşte vaci în Faraway Downs.
Faraway Downs ?
Faraway Downs, singurul post de vite din tot nordul
care nu e deţinut de Leslie King Carney.
VITELE CARNEY
Lord Maitland Ashley pregăteşte vacile în Faraway Downs ?
Da, da.
Nu planificaserăm asta, nu-i aşa, Neil ?
Ba da.
Şi acum a venit nevastă-sa cu barca zburătoare.
Se pare că nu-mi vor vinde Faraway Downs, Neil.
Nu va face faţă.
O fină doamnă englezoaică se veştejeşte în sălbăticie. Înţelegi ce spun ?
Mă întâlnesc cu omul de încredere al soţului meu, un anumit domn Drover !
Nenorocitul de Drover ?
Hei, hei !
Aduceţi-o ! Aşa.
Daţi-vă la o parte ! Îngrozitor !
Mi-am trimis soţia şi fiica s-o întâmpine ca pe-o regină.
Logodnicul meu, Neil Fletcher, se ocupă de Faraway Downs.
Bună ziua.
E cam palidă.
N-arată rău, dar ce e cu atâtea bagaje ?
Vrea să se strabilească în sălbăticie, nu ?
Dacă ea rămâne aici şi Lord Ashley reuşeşte
să-şi aducă vitele pe chei,
avem competiţie pentru contractul armatei, Neil.
Controlul lui Carney asupra tuturor fermelor de vite
pune în pericol provizia de carne de vită a trupelor.
Din cauza unui război sărac nu ajung bogaţi patrioţii,
aşa că nu vreau să văd copită de vită de la Faraway Downs
pe cheiul ăla.
Înţelegi, Neil ?
Da, da. Se vor aranja singure lucrurile.
Ochelarii mei !
Ce facem cu doamna ?
Am aranjat ca cineva să-i arate împrejurimile.
Să simtă gustul sălbăticiei.
Hai !
- Cine-o duce ? - Drover.
Drover ?
Călătorie plăcută, scumpo.
Sunt Sarah Ashley.
Soţul meu, Lord Ashley,
a trimis un om de încredere să mă întâmpine. Un anumit domn Drover.
Se pare că a fost reţinut.
Nu primim femei. Salonul doamnelor este alături.
Sala găinilor este pe-acolo, draga mea.
Nu mă miră că localul este gol.
La revedere.
Încaseaz-o !
Calmează-te, prostule.
Nu, nu bagajele mele !
O, nu, nu !
Bun venit în Australia.
Drover a luat-o pe d-na şefă la Faraway Downs
într-un camion mare şi frumos !
A şi lăsat-o să stea în scaunul lui special.
Ea a şi băut din sticla de apă a lui Drover.
Ajunge, ajunge.
S-au înţeles minunat.
Pe Magarri l-au aşezat în vârf.
I-a acompaniat şi vărul lui Magarri, Goolajbaloong.
S-au împrietenit imediat.
Apă !
Ajunge. Şezi, Jedda.
"Om de încredere." Tipic pentru soţul meu.
Soţul tău e chiar de treabă.
Da, în mod evident ştie cum să-şi aleagă angajaţii.
- Angajat ? - Mă mai mir că totul se duce de râpă !
Doamnă, eu nu sunt angajat.
Serios ? Adică mă duci până la Faraway Downs
ca să-i faci o favoare soţului meu, nu ?
- Nu. - Că tot e aşa de treabă, nu ?
Te duc acolo pentru că mi-a promis
o cireadă de 1.500 de vite.
Să o cumperi, sau ce ?
Nu, prostuţo, s-o mân. Sunt văcar, ţii minte ?
Mut cirezile dintr-un loc în altul. Muncesc contra comision.
- Nu mă angajează şi nu mă dă afară nimeni. - Asta e...
Tot ce am încape într-o pungă,
exact cum îmi place mie.
E o aventură completă în sălbăticie, nu ?
Nu spun că li se potriveşte tuturor.
În mod sigur nu.
Majoritatea preferă să deţină lucruri, cum ar fi pământ, bagaje, oameni.
Le dă un sentiment de siguranţă.
Dar toate astea le pot fi luate.
Până la urmă, nu deţii decât propria ta istorie.
Eu încerc să am una frumoasă.
Da, o poveste de aventuri. Parc-ai fi soţul meu.
- Uite, canguri ! - Marii roşiatici.
Superb.
- Da, superb. - N-am văzut niciodată un cangur.
- Sar, ce frumos ! - Da, sar.
E superb.
Ia uite-i cum sar !
D-le Drover !
- Hei, d-na şefă ! - Vreţi să mâncaţi ?
- D-le Drover. - Da ?
E doar un cort.
- Aşa-i. - Pentru toţi patru ?
Păi e cam frig noaptea pe-aici.
No comments yet. Be the first to leave one.