Riders of Justice (Retfærdighedens ryttere)

Bună seara.

Nepoata mea vrea o bicicletă de Crăciun.

Este frumoasă, dar nu-mi place roşie. Ai una albastră?

- Vrei să comand una? - Te rog, pot avea una albastră?

În viaţă, nimic nu este sigur.

Crăciunul este departe.

Poate că aduc una, poate că nu.

Cred că o voi obţine una albastră.

Voia lui Dumnezeu.

Vom vedea ...

Călăreţii dreptăţii.

Este tata.

Buna dragă. Este totul în regulă?

Totul este în regulă. Mathilde a plecat deja?

Nu, bicicleta i-a fost furată la gară, aşa că o duc cu maşina.

Dar maşina nu porneşte.

- Ar trebui să sun mai târziu? - Nu, acum oricum va întârzia.

Ce mai faci?

Mi-au cerut să rămân.

Pentru cât timp?

Trei luni.

Deci nu vine acasă?

Nu.

Asta-i.

Cel puţin el nu va sta în hambar, ca o legumă, privind fix în spaţiu.

Haide, mergem la tren. Lasăm telefonul departe.

Să mergem. Ne luăm zi liberă.

Deci algoritmul a concluzionatt fără echivoc

că cei cu venituri mici conduc Kia, Fiat şi Hyundai.

Cei cu venituri medii conduc modelele Toyota mari, Ford, Volvo,

în timp ce grupul cu venituri de top a ales Mercedes, Tesla şi Audi.

Deci, cum ai făcut asta? Bine...

- Lasă-mă să te opresc, Otto. - Da.

Cât timp, tu şi „echipa” ta aţi lucrat la acest algoritm?

O, este greu să spun exact.

- 46 de săptămâni. - Dar am lucrat mai ales noaptea.

Deci aţi lucrat un an şi am cheltuit o avere ca să ştim

că săracii conduc Kia şi bogaţii Mercedes?

Dar partea interesantă este că algoritmul însuşi a adunat

şi a verificat 82.504 de înregistrări de certificate şi declaraţii fiscale

din 46 de municipalitaţi pentru a genera baza statistică.

Aceste corelaţii sunt de interes pentru noi, Otto?

Sigur, dar nu acesta este scopul. Trebuie să gândim mai profund.

Teoretic, acest algoritm poate, când vom dezvolta procesoarele,

să prezică evenimentele înainte ca acestea să aiba loc.

Încearcă să ne explici asta. Evenimente cum ar fi, ce?

Toate evenimentele sunt determinate de o serie de evenimente precedente.

De multe ori, neavând suficiente date, le clasificăm drept „întâmplătoare”.

Când, fiind beat, şoferul face accident în timpul unui viscol,

noi nu numim asta întâmplare, fiindcă ştim evenimentele

precedente care au determinat accidentul. Sunt evidente.

Dar imaginaţi-vă că evenimentele ar fi detectate înainte să producă efecte...

Ce este „macrodactilia?

Înseamnă deformaţia degetului sau piciorului.

Mătuşa mea în oraşul Horsens are la ambele picioare.

Deci, algoritmul vostru a stabilit

că există o legătură între macrodactilie şi a fi surd?

- Una din temele mele preferate. - Lennart, lasă-ne.

Algoritmul a stabilit asta din fişele a 41.534 pacienţi din 1912 până în 2020.

Primul caz găsit a fost destul de amuzant ...

Există evenimente care leagă macrodactilia şi surzenia?

Evenimente?

Nu, nicidecum.

- A fost frumos. - Chiar a fost.

Te rog, ia loc. Aici eu nu prea încap.

Nu e nevoie. Stau bine în picioare.

Să-ţi spun drept, trebuie să-mi întind picioarele.

- Mulţumesc. - N-ai de ce.

Mamă?

Mamă!

Bună treabă, băieţi.

Ne vom întâlni în cort pentru raport.

Poliţia examinează locul dezastrului.

Toată circulaţia trenurilor este oprită până la 6 dimineaţa.

Poliţia a exclus terorismul

întrucât totul indică un accident.

Accidentul s-a produs la 03:31 P.M.

Un tren de marfă garat a fost lovit de trenul care venea.

Partea dreaptă a trei vagoane din faţă a suferit impactul.

Numărul morţilor este acum 11. A fost confirmat.

"Vulturul" trebuia să depună mărturie împotriva fostei sale bande, "Călăreţii justiţiei",

în cazul faimos de omucidere de pe strada Kaalund,

în care patru bărbaţi turci au fost victime.

Acum mergem acasă?

Nu ştiu.

Nu încă, aşa cred.

Oamenii trec prin patru faze, tu şi Mathilde sunteţi în faza de şoc.

- Faza de reacţie ... - Aş vrea să-mi văd soţia.

- Te sfătuiesc cu tărie, nu cere asta. - Aş vrea să o văd.

- Tu ... - Taci. Vreau să-mi văd soţia.

Lucrez în probabilităţi şi date statistice de peste 26 de ani

şi există prea multe indicii că nu a fost un accident.

Cum ar fi?

Probabilitatea ca un martor cheie împotriva criminalităţii organizate

şi avocatul său să moară într-un accident cu 13 zile înainte de depunerea mărturiei

este, conform calculelor mele ... Să vedem.

Unu la 234.287.121.

Prea mică pentru ca să fie ignorată.

Este o întâmplare nefericită. Dar nimic nu indică

că a fost orice altceva decât un accident.

Numerele dovedesc altceva. Numerele nu mint niciodată.

Dar asta ar presupune ca cineva de la Călăreţii justiţiei ştia exact

în ce vagon şi în ce scaun stătea Vulturul în tren.

- Nu are niciun sens. - Nu este treaba ta să-i dai sens?

Tot ce spun este că era un numar foarte mare de pasageri.

Suntem recunoscători. Vom lua în considerare ce-ai spus.

Mulţumesc că ai trecut pe la noi.

Problema mea este că am observat şi un bărbat cu aspect suspect,

coborând din tren chiar înainte de „accident”.

Da? Ce era suspect la el?

S-a urcat în tren cu un sandviş Joe şi un suc mare,

dar a luat o mică îmbucătură şi nu a băut din suc.

S-a ridicat brusc...

şi a aruncat sandvişul şi sucul în coşul de gunoi

şi a coborât din tren.

Corect...

Un sandviş Joe cu suc costă şapte euro şi 37 de cenţi.

Opt euro 10 dacă are umplutură, iar un suc mare costă şapte euro.

Nimeni nu aruncă mai mult de 14 euro în felul ăsta.

- Vom ţine cont. - Mulţumim pentru ajutor, domnule.

Maşina se strică.

Tată sună să ne spună, mergeţi pe drumul lung.

Sirius se gândeşte la tine.

Eşti un dulce.

- Termin într-o secundă. - La urma urmei, vreau să merg la şcoală.

- Termin într-o secundă. - Vreau să merg la şcoală.

Nu cred că trebuie. Dacă doreşti ieşim puţin la aer, putem alerga.

Vreau să merg la şcoală.

Ai încetat să mai faci alergări?

- Nu. - Când ai alergat ultima oară?

Nu ştiu.

Atunci nu alergi de trei ori pe săptămână aşa cum am convenit.

- Mathilde, este pentru binele tău ... - Eşti atât de afurisit.

Mathilde.

Vezi de ce nu te conduc?

N-a fost un accident.

A fost un asasinat. Dar nu pot dovedi.

Dar dacă ai putea intra în server-ul precticanţilor de fitness...

Lumea fitnessului? Inventarul sălilor de sport?

- Nu, al clădirilor din piatră, Lennart. - Fii atent ce spui, că nu te voi ajuta.

Îmi pare rău. Oare ai putea?

Un copil orb ar putea face asta cu picioarele.

Le-am spart serverele de multe ori.

Ai spart serverele de multe ori?

- Ca să obţin Pilates pentru Emmenthaler. - Emmenthaler face Pilates?

Doamne! Vezi cât de puţin ştii despre echipa ta!

Emmenthaler a suferit dureri de spate, de trei ani!

Ce te aştepţi să găseşti pe serverul lor?

Vulturul.

Vulturul lucra în fiecare zi, ceea ce indică faptul că a fost metodic.

Dacă aflăm că a folosit aceeaşi bandă de alergat în fiecare zi,

avem motive să credem că el ar alege acelaşi scaun de tren.

Atunci s-ar fi ştiut unde stă de regulă în vagon.

- Ok. - Mulţumesc, Lennart.

Oricum trebuie să reînnoiesc cardul meu pentru fitness.

Când se întâmplă minuni, le atribuim un caracter divin.

Cu toate acestea, când o tragedie devine realitate,

ne este greu să găsim o explicaţie

şi astfel, o considerăm ceva întâmplător, absurd.

Cum ar putea un Dumnezeu milostiv sa ia parte la o tragedie atât de crudă

ca cea care a luat-o pe iubita voastră mamă şi soţie?

Dacă asta este ceva întâmplător, cea mai naturală reacţie este

să simţi că nimic nu mai contează.

Atunci unde ne îndreptăm cu toată durerea noastră,

cu toată furia noastră, toate temerile şi singurătatea noastră?

- Ce se întâmplă, draga mea? - Nu pot să dorm.

Închide ochii şi să numeri înapoi de la 500.

- De ce crezi că a murit mama? - Nu-i bine dacă vorbim despre asta.

- Crezi că a fost o întâmplare? - Da. Te voi conduce în camera ta.

- Dar dacă n-a fost o întâmplare? - Ce ar putea fi?

Nu ştiu.

- Dumnezeu? - Încetează.

Uită de preot. N-ai înţelege nici jumătate din prostiile ei.

Încearcă să închizi ochii şi să dormi, scumpa mea.

Bunicul credea în Dumnezeu.

Sigur, dar nu era chiar atât de isteţ.

Tu n-ai crezut când erai copil?

Am crezut şi în Moş Crăciun. Dar când creşti,

trebuie să poţi distinge între realitate şi fantezie.

Preotul era sigur că Dumnezeu ştia motivul pentru care mama a murit.

- Numai că noi nu înţelegem. - La naiba, ascultă-te.

Ăsta-i genul de lucruri pe care le spun nebunii.

Îmi pare rău.

Mi-e atât de dor de ea.

Şi nu suport acest gând că e ... singură.

Înţeleg.

Dar nu este singură.

Acum nu mai este cu noi. A plecat.

- Nu e drept. - Da.

Când oamenii mor, ei pleacă definitiv, draga mea.

Poţi să înveţi asta acum. Dacă nu mori la o vârstă fragedă,

vei ajunge să îngropi toţi oamenii pe care îi iubeşti.

Şi dacă te chinui cu speranţă falsă

în suflete şi îngeri dincolo de nori, vei înnebuni.

Bine?

Acum...

Închide ochii şi dormi.

Numără înapoi de la 500. Ajută.

- Da? - Markus Hansen?

Bună seara. Numele meu este Otto Hoffmann, iar el este Lennart.