The Welcome Table

Vreau să văd acest minunat oraş

Vreau să văd acest minunat oraş

Vreau...

Vreau să văd acest minunat oraş

Vreau să văd acest minunat oraş Într-o bună zi

Într-o bună zi şi...

Vreau să stau la masa de bun venit

Da, vreau să stau la masa de bun venit

Vreau să stau la masa de bun venit

Vreau să stau la masa de bun venit

Să văd oraşul acela frumos

Într-o bună zi

Oh, într-o bună zi şi...

Vreau să cânt şi să nu obosesc niciodată

Vreau să cânt şi să nu obosesc niciodată

Da, vreau să cânt şi să nu obosesc niciodată

Vreau să cânt şi să nu obosesc niciodată

Să stau la masa de bun venit

TOŢI SUNT BINEVENIŢI

Să văd oraşul acela frumos într-o bună zi

Într-o bună zi

Oamenii au migrat dintotdeauna.

Au căutat mereu acel cămin aflat la orizont.

Ce ne spune că suntem bineveniţi?

Ce ne spune că suntem acasă?

Unde este acasă?

Acasă e locul care ne spune cine suntem.

Acasă e locul care ne spune ce ne place.

Ne spune pe cine iubim.

Ce mâncăm.

Ce spunem.

În ce limbă.

Acasă înseamnă felul în care soarele îţi atinge pielea.

E felul în care luna se înclină pe cer.

Felul în care stelele se rotesc pe cer.

Nimeni nu vrea să părăsească locul de unde se trage.

Mirosurile, sunetele.

Zâmbetele, familiaritatea.

Confortul lucrurilor cunoscute.

Tot ce ne-a făcut ceea ce suntem.

Dar uneori.

Nu avem de ales.

Trebuie să plecăm.

Iată partea grea.

Cu toţii am plecat de acasă.

Cu toţii am migrat fără să ştim.

Cu toţii ne-am mutat pe altă planetă.

O planetă schimbată de climă.

O planetă total diferită de cea pe care au trăit oamenii până acum.

Şi toţi ne mutăm acolo acum.

Fie că ne place sau nu.

Iar asta înseamnă că totul se va schimba.

Şi s-ar putea Să nu mai mergem acasă niciodată.

Tot ce a rămas, toată stabilitatea din lumea asta

e pe cale să se evapore.

Clima se schimbă dincolo de orice posibilitate de gestionare.

Una din trei persoane de pe planetă

îşi va pierde locuinţa din cauza schimbărilor climatice.

Milioane de oameni îşi vor pierde căminele.

Ne îndreptăm către cea mai mare migraţie în masă din istoria omenirii.

Guvernele ştiu ce urmează,

dar nu construiesc puncte de ajutor şi centre de imigrare.

Construiesc ziduri şi centre de detenţie.

Pe măsură ce situaţia se înrăutăţeşte Şi tot mai mulţi oameni vor să se mute,

protestele pentru construirea zidului devin tot mai puternice.

Dumnezeu să binecuvânteze America!

Sper să construiască zidul. Sper să obţină banii.

Avem nevoie de un zid aici.

Nu e un joc. E vorba de America.

Când vin 15.000 de oameni spre tine,

cum îi opreşti pe oamenii ăştia?

Nu poţi. Nu există nicio...

Guvernele din toată lumea investesc în securitatea frontierelor

şi încarcerare.

Iar zidurile reprezintă rasism.

Militarizare.

Naţionalism.

Fascism.

Locul ăsta e al nostru. Acela e al vostru.

RECUPERAŢI AMERICA

Când toţi vom trebui să ne mutăm, unde vom merge?

Cum va fi când vom ajunge acolo?

Vom fi bine primiţi?

Îi vom primi pe cei care ne vin pe la uşi?

Zidul reprezintă toată ura.

Dar care e opusul unui zid?

Vă invităm la masa noastră din Levee.

Nu avem faţă de masă,

dar fiecare fir al poveştilor noastre Va contribui la o ţesătură.

Oamenii de la masa aceasta au trecut multe râuri ca să ajungă aici.

Oameni de pe toate continentele, mutaţi din cauza schimbării climatice.

Pleacă de aici pentru prima data

pentru a întreba

unde este casa lor acum?

Staţi cu noi şi ascultaţi-ne poveştile.

Am început cu o familie căreia în Paradise i-a ars totul.

Bună, sunt Ali!

Viaţa mea era frumoasă şi binecuvântată.

Casa noastră era un loc special.

În timpul incendiului eram blocaţi în trafic, totul era paralizat.

Şi pompierii la fel.

Ascultam cântecul ăsta.

Cred că e de la Bee Gees, la radio.

Explodau rezervoare de propan.

Şi se auzea: "Rămâi în viaţă, rămâi în viaţă, ah, ah, ah."

Apoi pompierii ne-au spus

să ne abandonăm vehiculele şi să fugim în cea mai apropiată parcare,

pentru că vine incendiul.

Stayin alive, stayin alive

Aici s-a întâmplat.

Ăsta a fost difuzorul meu JBL PRX Dual 15 Professional.

Sunt inginer de sunet.

Pentru DJ şi altele.

Nu a fost niciun avertisment oficial.

- Deci niciun avertisment? - Nu.

Niciun avertisment public sau ceva.

Se auzeau doar explozii.

Explozii constante.

Am auzit rezervoarele de propan începând să explodeze.

Şi atunci mi-am dat seama că incendiul e la mai puţin de doi kilometri de noi.

Da.

Sun eu.

În partea aia se putea vedea incendiul.

Era totul portocaliu.

Cât de mare ziceau că era, cât vreo 800 de terenuri de fotbal?

Optzeci de terenuri de fotbal pe minut.

Era mare. Era rapid.

Fix aici era dormitorul nostru.

Acolo s-a născut ea.

Casa a fost primul lucru pe care îl ştia.

M-am uitat în jur şi mă gândeam, ce să iau?

Hmm.

Aveam fetiţa,

care plângea, fiindu-i foame.

Şi încercam să fac bagajele pentru toţi în acelaşi timp.

Strada pe care ne-am blocat e fix dincolo de copacii aceia.

Am intrat pe stradă şi am fost instant blocaţi în trafic.

Nu cred că am mers nici trei kilometri de la casă.

Stăteam în maşină.

Şi mă gândeam, nu voi muri aşa.

Nu voi muri aşa.

Tocmai am născut copilul ăsta.

Nu voi muri aşa. Am aceşti copii.

Nu voi muri aşa.

Ali, Jason şi familia lor au fost printre cei norocoşi.

Au murit 85 de persoane

şi tot ce era în Paradise a ars.

Planeta noastră cu schimbări climatice e din ce în ce mai caldă şi mai uscată.

Un simplu incendiu de pădure devine acum un infern climatic.

Un strop de Apocalipsă.

Sticle cu biberon arse şi lichefiate.

- Anvelope. - Panouri de bord.

Blaturi de bucătărie, cuptoare cu microunde.

Televizoare LCD.

- Antene de satelit. - Adidaşi.

Recipiente de plastic pentru rucola organică de bebeluşi.

Aparate foto, haine.

Singurele care nu au ars au fost parcările.

Poţi duce căruciorul înapoi la locul lui,

dar supermarketul nu mai există.

Ulterior, un poliţist îi scotea pe toţi din maşini

şi le spunea că trebuie să meargă pe jos.

Aşa că toţi de pe stradă au început să alerge.

Ne-au spus să mergem în parcarea asta.

Toată parcarea asta era plină de evacuaţi.

La început a fost înfricoşător.

Era foc în jurul nostru, nu aveam unde să mergem.

Era ca o ploaie de foc.

Apoi au spus: "Bun, am eliberat un drum."

Dacă mai aveţi o maşină, urcaţi în ea.

Şi mergeţi. Fără ocolişuri.

"Riscaţi vieţile tuturor. Mergeţi."

Aţi inhalat mult fum?

Da. Nu aveau măşti.

Băieţii mei aveau nişte cârpe

pe care le-au folosit, iar apoi, când le-am spălat,

au fost foarte murdare.

Negre.

Erau rulote peste tot

în curţile oamenilor şi peste tot şi se putea observa

că erau pentru locuit permanent.

Am tot auzit că numărul

de oameni nevoiţi să se mute a fost de vreo 22.000.

Aceştia sunt refugiaţi ai lumii moderne.

Refugiaţi climatici,

care trăiesc la 50 de kilometri depărtare, într-o dubă, în Chico.

Acesta e viitorul?

Visul american este distrus în jurul nostru.

De la un ocean la altul, nu există securitate.

Unde vom fi în siguranţă?

Nu există niciun răspuns geografic.

De la o coastă la alta,

incendii, inundaţii, vreme extremă de tot felul.

Ţesătura stabilităţii americane s-a destrămat,

iar firele s-au desfăcut.

Oraşele americane sunt distruse mai repede decât pot fi reconstruite.

O inimă plină

Precum o groapă de gunoi

O meserie care te omoară încet

Răni ce nu se vindecă