Upgraded

Priviți-l!

Priviți-l cu atenție.

Un tablou din 1914 de Hilma af Klint,

care vrea să evoce sentimentul contradicției.

Unii spun că linia verticală din mijloc

simbolizează granița dintre două forțe opuse.

Îngemănarea necesară creației, dualitățile luminii și întunericului,

masculinul și femininul, viața și moartea.

Și, chiar dacă pare abstractă, pictura reprezintă, de fapt, o lebădă.

Ce vedeți? Ce simțiți?

Când șefa mea se uită la ea, simte invidie,

fiindcă unul de la Sotheby's a vândut colecția

pentru o sumă greu de imaginat.

Iar eu? Când mă uit la ea, am un sentiment imposibil de descris.

Când o văd, simt...

Despre ce dracu' vorbești?

- Ce? - Vorbește de reproducere.

Vă vorbesc despre pictură.

O ador. Ador roșul. E grozav!

- Roșul e plăcut. - Roșul, zici?

Știi ce simt eu când o văd?

Simt că tu nu locuiești aici,

deci pare ciudat că atârni tablouri pe pereții noștri, știi?

Te înțeleg.

Doar că, de vreme ce dorm aici,

m-am gândit să aduc puțină cultură în casă.

- Cultură? E doar un cerc. - Ronnie, e frumos.

Ba nu. Iar eu am impresia

că sora ta încearcă să se mute de tot aici.

Vezi? Exact la asta mă refer.

La experiența unică pe care ți-o dă tabloul.

- Mersi că ne-ai zis. - Azi e o zi mare pentru Ana.

Au o licitație din alea importante.

Bine. Baftă la vândut forme!

Formele alea, Ronnie, valorează milioane de dolari.

Zeci de milioane, mai exact.

Iar azi, unii dintre cei mai mari colecționari

din lume vor fi prezenți acolo, iar eu voi sta cu ei.

Grozav. Dar tu te alegi cu ceva?

Fiindcă ar fi extraordinar.

Numai agenții iau comision. De aceea dorm eu pe sofaua voastră.

Dacă vreau să lucrez la o galerie de top, îmi trebuie recomandări bune

și nu e alta mai bună decât cea de la Claire Dupont.

Crede-mă.

Nu cred că înțelegeți

ce noroc am că sunt în programul de pregătire Erwins.

Nu cred că înțelegi ce noroc ai că locuiești în casa asta.

- Ronnie! - Ce?

Ea poate sta, dar eu n-am voie câine?

E sora mea. Nu e același lucru.

Așa e. De față cu câinele poți să faci sex.

Ba nu. Taci din gură!

Urma să stea câteva săptămâni, nu luni.

- Boașele îmi arată ca un calzone. - Boașele tale arată bine.

Ana, ascultă, nu-mi place să fiu de acord cu el,

dar are un pic de dreptate.

Trebuie să facem un plan,

- ... fiindcă așa nu mai merge. - Da.

Te înțeleg. Doar că...

New Yorkul e scump și stau prost cu bonitatea.

- Promit să plec curând. - Da.

Ne-am gândit

că ai putea să te întorci în Florida și să intri în narină.

Nu începe iar!

Nu mă întorc în Florida.

Călătorești, ai asigurare stomatologică. Cunoști un Maverick.

- Stomatologică? - Îți plătesc și școala.

Am fost la școală! De două ori! Am un masterat în istoria artei!

Eu am unul în filme kung-fu, dar nu-mi plătește facturile.

Ce facturi? Chiria e subvenționată

de pe vremea bunicii tale. Adică de prin 1957.

Bunica a murit aici. Știai? Și mama a murit aici.

Și, cu voia lui Dumnezeu, eu și sora ta vom muri aici.

Știi cine nu va muri aici? Tu.

Fiindcă nu e casa ta. E casa noastră.

Iubi!

- „Iubi”! Îl auzi ce spune? - E romantic. E un tip romantic!

Isuse Hristoase!

Ca să știți și voi, un masterat în istoria artei este foarte util.

La ce? Tot pe canapea dormi.

În primul rând, nu e canapea. E sofa.

Iar asta nu e casă. E o cameră.

Și ăla nu e cerc, ci o lebădă!

Isuse!

- Tu vezi o lebădă? - Nu, nu văd o lebădă.

Slavă Domnului!

Clasa întâi

124,06 DOLARI

Îmi place să-l pictez...

Ana, arăți foarte, foarte bine!

- Și tu! - Știu, știu, știu.

Azi e ziua cea mare, Amy. Ziua licitației.

E timpul să mă fac remarcată.

Ce?

- La ce te uiți? - Nu e bine.

Ce e acolo în spate?

E o nimica toată, nu?

Că doar nu lucrăm pentru o sociopată perfecționistă.

- Doamne! - Va fi bine.

Bună dimineața tuturor!

Ziua licitației.

Clienții agenției Erwins vor intra imediat pe ușă

și vor da milioane de dolari pe o colecție găsită, îngrijită

și adusă de mine aici.

Când vor sosi, nu le voi permite să vadă ceva mai prejos decât perfecțiunea.

Asta include și aspectul vostru.

Tu, tu și tu. În spate!

Ascundeți-vă până nu vă vede cineva!

Restul, în sala licitației. La treabă!

Da!

Stați!

Tu.

Cum te cheamă?

Eu?

Ana. Ana Santos.

Ce e cu deversarea aia de petrol pe spatele bluzei tale?

O nimica toată.

Insinuezi că am halucinații?

Nu! Scuze.

S-o fi întâmplat în tren.

La ce departament ești?

Mi-am terminat stagiul la Cataloage

și m-am mutat la Licitații, deci... sunteți noua mea șefă.

Vom vedea cât va ține.

Tu, cea scundă și ciudată.

Dă-i bluza ta. Pata aia mă deprimă.

- Bine. - Acoper-o!

- Da. - Desigur.

Poftim!

De ce să-ți pui așa ceva pe trup pentru totdeauna?

Iubesc arta.

Dă-i bluza înapoi.

Voi două veți sta într-un loc mai puțin vizibil.

Haideți! Ați auzit ce-a spus.

Azi trebuia să fie prima mea zi acolo.

Să devin indispensabilă, să-mi clădesc viitorul, să-mi fac un nume.

Rahat!

Scuze. Catalog?

O zi bună! Să ne spuneți dacă doriți ceva.

Ce trist! Claire are dreptate.

Sincer, nu te putea lăsa acolo,

plină de murdărie.

Zău, Suzette! „Plină”?

E o pată mică, nici nu se observă.

Ține gura închisă și ochii deschiși.

Deși sunt convinsă că amândouă sunteți obișnuite să faceți invers.

- Pa! - Voia să zică...

Da. A vrut să spună că sugem multă...

Mergeți la birou.

Nu rămânem la licitație?

Ba da. Dar la birourile voastre.

Bine ați venit la Erwins!

Nu văd cum poți să ajungi un artist respectat

și să fii încă în viață, știi?

Nu văd cum îmi voi face eu galerie de artă.

Chiar și un spațiu mic costă zece mii pe lună.

Și tu nu ai niciun ban,

în schimb ai o personalitate grozavă și buzunare pline de visuri, fată.

Poate și Claire a fost falită.

Nu te lăsa păcălită de accentul fițos.

Am auzit că se trage din Minnetonka, în Minnesota.

Ce?

E o nebunie, nu?

Oricum, dacă toți marii artiști sunt morți sau prin muzee,

eu ce sunt?

Sunt o fantomă?

Amy!

Uite! Amarillo este pictată cu acrilice.

Zice „ulei pe lemn”, dar este „acrilice pe lemn”.

Ești sigură?

E un Carmen Herrera. Știu ce vorbesc.

Trebuie să mă duc acolo. Claire trebuie să afle.

Eu am impresia că vrei să ajungi într-un loc

în care ți s-a spus clar să nu mergi.

Cred că o voi face.

- Nu te sfătuiesc. - O voi face.

- Cred că e o idee foarte rea. - Mă duc.

- Nu! Te rog! - Uite cum mă duc!

După ce Claire te omoară, îți voi spune povestea.

Continuăm, doamnelor și domnilor. Suntem la 2.400.000 de dolari.

2.400.000, 2.500.000, 2.600.000 la domnul acela.

2.700.000, doamna de aici.

Orice avans peste 2.800.000...

Ce faci?

Trebuie să vorbesc cu Claire. Există o eroare.

Ești nebună? Dacă nu pleci chiar acum,

următorul cu care vei vorbi va fi medicul de la Urgențe.

Ce caută jegoasa asta aici?

- Isuse! - Nu te mai pot ajuta.

- E o greșeală în catalog. - Imposibil. Care articol?

Nu mai e timp. Mă duc la Claire.

Nici vorbă. Du-te înapoi chiar acum! Cine te crezi?

- Ce mama mă-sii se întâmplă? - E o greșeală în catalog.

Articolul 17 e greșit. Trebuie să fie „acrilice pe lemn”.

- Dacă te înșeli, ești terminată. - Nu mă înșel.

Du-te și nu face zgomot! Acoperă pata!

- Bine. - Du-te!

... Amarillo Dos pictat în 1971, ulei pe lemn.

- Scuză-mă, Reginald. - Mă scuzați.

O mică greșeală. Este cu acrilice pe lemn, nu cu ulei.